Te priveste gol.Pe chipul ei nu vezi nici cea mai mica urma de expresivitate.Sclipirea din ochi a disparut, odata cu el.Acum este un simplu om, mai bine spus robot.

Citeste, dar fara prea mult interes;nu se mai imagineaza intr-o alta lume.Este doar pe fotoliul comod de langa geam cu o cana de ciocolata calda.Mangaierile lui ii alinau pielea parca atat de rece, incat sangele i s-ar fi oprit in loc.Vocea lui o incalzea.

Ceva era special la ea.Nu era o fata ca oarecare, era un om special.De ce?Pentru ca el putea sa atinga perfectiunea ei.

Nu se poate concentra in niciun domeniu.Nu se exteriorizeaza.Stie ca ceea ce  o inconjoara nu ii face nici bine, nici rau;totul e monoton si lipsit de sens.Sau poate de interes si bunatate.Ii este teama ca doar prin durerea si golul din suflet,(da, cam atat ia mai ramas), stie ca el a fost real;a fost acolo, cu ea si o fermeca.Doar prezenta lui o fascina.Emana un aer misterios ce-i trezea simturile.Vroia sa il cunoasca, sa il stie, sa fie al ei.Unde este cand are nevoie de el ?

-Acolo.