Revenire, partea ||

Pană la urma l-am invitat în dormitorul meu.Cand a intrat în camera si-a dat tricoul ud jos si s-a trantit în pat.Am fost surprinsă, deoarece făcea aceleaşi lucruri ca si acum 10 ani..doar ca atunci eram nişte copii.În timp ce îi căutam un tricou mai larg, încercam sa spun ceva, dar nu puteam.Cuvintele mi se opreau în gat.El a observat acest lucru si a început  conversatia.

-Ce mai este nou pe aici ?
-Oamenii.

A înţeles ca tot nu mi-a trecut supărarea si ca nu îl pot ierta pentru ceea ce a făcut.Era mai mult decat credea el ca a fost.
Îi dau un tricou vechi pe care-l purtam cand făceam curăţenie, era singurul mai larg.

-Multumesc pentru tricou si pentru faptul ca m-ai lăsat sa stau aici pana încetează ploaia.
-Lasă multumirile.Cat vei sta în oraş ?Sau nu se spune..sa nu îţi strici noua plecare.
-Uite, ştiu ca eşti supărată pe mine, dar mi-am cerut scuze.
-"Cu o floare nu se face primăvara"
-Îmi dai o şansa ca sa-ti explic totul ?
-Nu ai cum sa imi explici totul, nu ai explicaţii suficient de bune pentru ca eu sa te cred.Aţi fugit împreună în acea seara si nu a mai auzit nimeni nimic de voi.Asta e tot.
-Între mine si ea nu a fost nimic..si nici nu va fii.Cat timp am călătorit m-am gandit doar la tine.
-Foloseşti cuvinte mari, mult prea mari pentru o persoana ca tine.Dacă te gandeai măcar o secundă la mine dădeai un semn de viaţa si eu puteam sa te ajut, sa te înţeleg, sa te sprijin.Doamne!Veneam cu tine!
-E de ajuns ca unul din noi a pierdut mulţi ani degeaba..îmi doream ca tu sa mă uiti si sa îţi faci planuri măreţe pentru viitorul tău..nu sa te gandesti la mine.
-Cine a zis ca s-a gandit la tine ?!Ma faci sa rad.
-Încă tii la mine, A, altfel nu mă primeai în casa, si tu ştii asta..


Avea dreptate.Am fost mai mult decat fericită atunci cand i-am auzit vocea.Iar acum sta jumătate dezbrăcat în dormitorul meu privindu-mi fiecare mişcare.Arată ca un zeu, este mai mult decat superb.
Stăteam lipită de dulapul din fata patului în care el stătea si nu spuneam nimic.Păream ca o muta, dar am considerat ca nu-si au rostul cuvintele.

-Mă voi întoarce la vechea locuinţă a părinţilor mei si o sa îmi caut un loc de munca.Vreau sa raman aici.Crezi ca poţi sa fii prezenta în viaţa mea?
-Scuză-mă, dar nu îţi înţeleg întrebarea.Adică, ce tot spui ?!
-Intelegi foarte bine !

În acel moment m-am gandit ca..este spre binele meu sa-i ofer o nouă şansă si sa o luăm de la capăt, sa fie totul asa cum mi-am dorit sa fie.Îl pot ajuta, si el la fel.Plus ca acum nimic nu ne mai desparte, iar el era mai important ca orgoliul meu.