..undeva pe coridor.

El îşi da silinta sa îi atragă atenţia...Cat de haios este cand încearcă asta !

Mereu este înconjurat de colegii lui care îl încurajează sa nu se lase bătut.

Doua persoane timide: ea-îl vede si începe sa zambeasca.Un zambet diferit, unul parcă din suflet.

                                   el-o vede si spune exact ceea ce nu ar trebui sa zică, ceea ce ar evita.

Ambii se intalnesc pe coridor.

Se saluta si îşi zambesc pe ascuns.

Ea îi simte emoţiile, el nu recunoaşte.Încearcă sa nu para un mascul romantic.

A trecut destul timp dar niciunul nu porneşte un dialog.

Mirosul de Marlboro se simte pe tricoul lui.

Ea are nevoie de o îmbrăţişare barbateasca..incat sa se simtă sigură.

El îşi sprijină capul pe umărul ei...Niciunul nu are intenţia de a-si continua drumul..

Drum ce mereu este în direcţii diferite.

Ea nu-si poate lua gandul de la felul cum o priveşte...

Îşi doresc atat de mult sa ramana singuri...

Scuze !^^

Îmi pare rău..
Pentru ca voi trai în umbra blogului..
Si nu voi mai avea timp sa mai scriu sau sa visez
..decat foarte rar. T_T
                                                 Promit ca voi scrie, cu fiecare ocazie !^^

Lupta cu umbrele.

Rimelul zacea întins.Mii de lacrimi au căzut ...datorită ţie.A ţipat cat de tare a putut.Avea nevoie de ajutor.Striga din nou si din nou.Nimeni nu a auzit-o.N-au băgat de seama urletele disparate.Clipe întregi de durere s-au scurs prin venele ei.Nimeni nu a fost interesat de cum a apărut balta de sînge pe nisipul fin.Dar el ?Acel el special din viaţa oricărei femei,adolescente.El trăgea însetat dintr-o tigara.O privea cu indiferenţă cum suferă la picioarele lui.Nu-i pasa.Lacrimile ei nu i-au atras atenţia.Nu i-a fost milă nici de corpul ars de soare care tocmai fusese trîntit brutal.Intr-un final s-a aşezat în genunchi sa-i acopere soldurile cu nisip ,odata cu soarele care tocmai răsări.Umbra lui încă era în ea.Si-a deschis ochii.Acei ochi trişti ,înfăşurati intr-o invizibilă suferinta nu minteau.

Nu vreau sa stiu de tine.

Cand ai plecat ,mi-ai luat si vara.Păstreaz-o!

Cand aceasta s-a terminat si a venit vremea cursurilor m-ai lăsat într-un mic colţişor.

Si ai uitat ca sunt acolo.Încă mai sunt acolo ...

Dar nu pentru mult timp.Acum suntem doua persoane diferite,fără nimic în comun.

Fiecare pe alta cărare ...Rămîi cu prietena care te-a insultat,te-a făcut sa plangi si sa uiti de tine..sa te bucuri cum trebuie de vară !

*Mereu ea va fii mai buna.*

Mi-am imaginat ca nu se va întîmpla asa.Ca vei aprecia măcar puţintel tot ceea ce am suportat pentru tine.

Înţeleg!Persoana serioasă si matură nu îşi da seama.

Sunt aici ...

Nu doar de dragul de a-ti vorbii ,ci si de a te asculta.De a-ti asculta gandurile si părerile.Sunt aici sa te înţeleg ,sa îţi dau un sfat.Vreau sa te ajut dacă ai o problema ,sau doua ,sau trei.Mă aflu lîngă tine ca sa-mi împărtăşeşti ceea ce simţit ..

Îţi vreau încrederea castigand-o.

Mă doare cand suferi.

Mă simt nefolositoare cand nu te pot ajuta ,nu mă abandona.

                                                                                                         P.S:Mă adresez voua..

                                                              Nu fac un subiect de barfă.

...Nostalgie

Astăzi este soare.Dar atît de frig.

Razele nu îmi mai mangaie chipul.

Frigul mă cuprinde.

Vantul îmi strange trupul în braţe ...atît de strans.

Cateodata nu trebuie sa înţelegi ,trebuie sa simţi.

Doar ca trebuie sa crezi în ceea ce  simţi.

Etern.

Rimelul zace întins pe chipul ei.

Nu o mai interesează nimic din ce o înconjoară.Nu o doare nimic mai mult decît ca nu-l poate vedea ,nu-i poate simţi răsuflarea lîngă gîtul ei.

Îşi dorea doar sa-l strîngă puternic în braţe încît sa poată fii sigură ca este în siguranţă cu el.

Nu pot avea încredere în fiinţele umane.Sunt reci si crude.Ca viaţa.

Dar eu îmi iubesc viaţa ,iubesc fiecare clipa care poate ca trece neobservată pe langă mine.

Am încercat sa mă gandesc cum voi muri:

-voi lua pastile pană cand nu voi mai avea puterea sa le duc la gura=>sigur le voi scuipa si îmi va fii foarte rău
-mă arunc după bloc/fereastra=>prea multă lume va sari în ajutor
-îmi bag un cuţit în inima         =>sangele îmi face greaţă
-sa-mi pun pistolul la tamplă   =>prea clasic
-sa mă spanzur în camera mea=>sigur ar intra tocmai atunci cineva
-plutesc pe mare pană voi rămane fără oxigen si poate găsesc  rechini=>voi avea intenţia sa lupt cu valurile pană ajung la mal.

Probabil cea mai rezonabilă cale de a muri este sa mă sacrific pentru o alta fiintă.As muri cu zambetul pe buze.Sigur voi ramâne fericită ca în urma mea am lăsat un alt trup fericit.

Un lucru este sigur :Vreau sa dispar de tot de pe aceasta lume.Vreau sa ramană din mine doar cenuşă albastră stransă într-o sticlă aruncată în mare.

Exista clipe care ...

Au meritat toate lacrimile.

Au meritat tot timpul.

Au meritat tot.

Am făcut tot ceea ce tine de mine.Consider ca mă cunoşti destul de bine încît sa-ti dai seama ca nu ti-as vinde nişte sentimente goale si nici nu ti-as arunca vorbe fără rost pe tavă.

Am calatorit în trecut pentru ceva timp doar ca sa iau cu mine o particica din inima ta franta si ... zambesc.Nu zambesc din isterie ,zambesc pentru ca o consider dovada ca tu chiar ai simţit ceva si nu degeaba acea parte suferă si acum.Îmi place sa cred ca am fost singura care te-a făcut sa emani fericire în jurul tău.La început nu am avut nimic în comun.Ca doi magneti.După am stat mult timp împreuna.Mi-am vindecat vechile răni si am devenit dependenta de tine.Chiar si de locurile pe care le frecventam.Poate ca petrecand atat de mult timp împreună am devenit la fel si eram acelasi magnet.Aceiaşi poli.Amandoi preferam Nordul.Acum nu ne mai atragem.Nu ne mai leaga absolut nimic...poate doar amintirea.Merg confuză la locul nostru secret.Locul unde simt ca pot retrai emotia primului tău sărut.Sărut pe care numai tu ai ştiut sa mi-l furi.Mă întreb dacă si tu simţi la fel.Tu ai fost ca un drog pentru mine.Erai propria mea marca.Un drog special..Ciudat era ca tu ma vrajeai atat de bine incat traiam in alta lume.Cu timpul ne vedeam din ce în ce mai rar.Ştiam ca tu ma faci sa ma simt puternica ,dar niciodata nu eram satisfacuta.Orele petrecute împreună treceau mai repede decat secundele.Nu suportam ideea ca ne vom despărţi.Nu-mi plăcea faptul ca ,noi cu fiecare clipa ne apropiam de final.Nu am avut niciodată puterea sa ma gandesc care poate fi motivul.Clar trebuia sa fie unul bun.Am fost surprinsă sa aflu ca nu mai simti nimic pentru mine.Ca totul a fost o aventura.Prostii.Se vedea în ochii tai ca nici tu nu te crezi.Mi-a părut bine ca totul s-a încheiat pe o cale amicala.Am suferit mult prea mult.Am luptat din greu sa îţi demonstrez ca nu este totul asa.Orgoliul masculin.Ştiu însă ca te-am convins ,chiar dacă tu nu vrei sa recunosti.Poate ca o alta nu iti permitea toate acestea.Dar eu nu sunt o alta ,sunt eu ,cea care a crezut si încă mai crede în tine.De fapt sunt sigură ca te-am schimbat în mai bine si asta mă multumeste.Măcar nu am depus încredere,suflet si iubire pentru nici un rezultat pozitiv pentru tine.Sunt nebună ?După atatea luni inca îmi este dor de tine.Îmi este dor de pachetul tău de Marlboro ...chiar si de ţigările pe care doar eu ti le aprindeam.A fost real ...Dar a ars prea repede ca sa supravietuiasca.Tot ce a mai rămas sunt rămăşiţe.

Dezordonat.

La fel ca trecutul nostru.

Mi-am amintit cu un zambet si doua lacrimi amare de iarna.O iarna care te include si pe tine.

A trecut mult timp de atunci ...

Îmi lipseşti ..